30 iunie 2010

Galileo Online, o revistă vie: un interviu deschis cu Michael Haulică


Faci reviste de aproape douăzeci de ani. A cîta publicaţie axată pe F&SF pe care o realizezi e Galileo Online? Ce anume ai preluat de la precedentele?

MH: Sînt aproape douăzeci, da. Ar trebui să mă apuc deja să lucrez la După douăzeci de ani a mea. Publicaţii au fost cîteva, fie că s-au numit suplimente, fie reviste – astea în ambele variante, pe hîrtie şi electronice. Hai s-o luăm cronologic.

1993–1994, Supernova, supliment al cotidianului Evenimentul din Iaşi. Eu m-am alăturat echipei de la numărul 2, iar echipa era, la vremea aceea, compusă din Dragoş Cojocaru şi Radu Gavrilescu. Apoi în locul lui Radu a venit Florin Mircea Tudor, şi aşa a rămas echipa pînă la celebrul număr 57, după care am fost înlocuiţi de alţii care voiau şi ei să facă aşa ceva şi s-au gîndit că mai bine preiau un supliment gata făcut decît să inventeze unul nou. Asta cu inventatul e lucru greu, tare greu. A urmat apoi, tot la Iaşi, Alternativ SF, supliment al cotidianului 24:ore, în perioada 1995–1997. Au fost 114 apariţii, săptămînă de săptămînă, 10 dintre ele chiar independente de ziar, s-au vîndut ca revistă de sine stătătoare.

În 2000 a venit rîndul unei reviste electronice, cred că a fost prima de acest gen (mă refer aici şi la conţinut, dar şi la periodicitatea asumată şi, în linii mari, respectată). Deci în perioada 2000–2004 au apărut, lunar, cele 50 de numere ale revistei Lumi Virtuale. Care, în 2004 s-a transformat într-una pe hîrtie, cu mine editor, Cătălin Badea director şi Ona Frantz concepţie grafică, tehnoredactare şi corectură. Din păcate n-au fost decît 5 numere, dar tare mi-au plăcut. La trei dintre cele cinci numere, rubrica de film a asigurat-o Mihai Chirilov. Da. Mai departe?

În 2005 s-a întîmplat venirea mea la Bucureşti, epoca Tritonic, şi putem menţiona o altă revistă, Fiction.ro, patru apariţii între noiembrie 2005 şi noiembrie 2007. Şi astea mi-au plăcut. Totuşi o revistă pe hîrtie este o revistă. Plus că mi-am făcut şi o dambla mai veche: am scos reviste cu poze de scriitori pe copertă. Din păcate doar un singur român, Liviu Radu, care a avut coperta la numărul 4. 29 de luni, din februarie 2008 în iunie 2010, au însemnat 29 de apariţii pentru Nautilus, revista reinventată a editurii Nemira. Şi aşa am ajuns acum la Galileo, cu cele două variante, pe hîrtie şi electronică.

Ce am dus cu mine de la una la alta cred că a fost, în primul rînd, ambiţia, ideea fixă – cum vrei să-i spui – de a publica autori români. Cred că e singurul lucru care merită menţionat din cei 18 ani de activitate ca editor. Am publicat autori români. Mulţi. Pentru unii am fost cel care i-a debutat. Pentru alţii am fost cel are le-a publicat multe din povestirile care au devenit oarecum celebre la vremea lor.

Prin ce se va deosebi Galileo Online de celelalte publicaţii electronice care sînt mai mult sau mai puţin active pe piaţa de la noi?

MH: Nu mi-am propus să fiu mai cu moţ decît alţii. La urma urmei ce face o revistă? Publică articole, recenzii şi proză. Problema e ce fel de articole, ce fel de recenzii şi ce fel de proză. Doar aici ne putem deosebi unii de alţii, iar deosebirea o fac cititorii. Deci nu ştiu cu ce se va deosebi Galileo Online de Helion sau de Nautilus. Dar ştiu cu ce se va deosebi de Galileo (varianta pe hîrte). Mi-am propus ca în ediţia online să existe tot ce nu poate fi pus în ediţia pe hîrtie care, fiind trimestrială, nu-şi permite să vină cu ştiri, recenzii etc. Galileo Online va fi o revistă vie, dedicată actualităţii F&SF.

Care va fi structura publicaţiei? Dar periodicitatea?

MH: Structura (adică rubricile) poate fi deja văzută în meniul site-ului. Vom avea recenzii de carte, articole despre filme şi seriale, articole despre actualitatea din banda desenată, intervirui şi anchete, vom avea fotografii de la evenimentele F&SF. Periodicitate? Nu ştiu cum să-i zic. În fiecare zi vom avea un articol nou. Plus ştirile...

Nu îţi e teamă că varianta print şi cea electronică a revistei vor ajunge să se concureze? În ce măsură conţinutul e-zinului se va suprapune cu cel al ediţiei tipărite?

MH: Practic nu se va suprapune prin nimic. Doar dacă ne gîndim că vor fi articole şi aici, şi dincolo. Autorii lor fiind diferiţi nu cred că se poate chema suprapunere.

O revistă tipărită foarte consistentă, cu apariţie trimestrială, un e-zin cu actualizare zilnică... Nu îţi e teamă că veţi ajunge în criză de materiale?

MH: La ediţia pe hîrtie facem deja sumarele numerelor care vor apărea în 2011. La ediţia electronică avem lucrurile programate pe zile ale săptămînii şi pe oameni. Mai este loc pentru lucruri care pot apărea pe neprevăzute, dar şi dacă nu apar, avem ce pune.

Care au fost pînă acum reacţiile la Galileo Online?

MH: Ciudat a fost sentimentul pe care l-am avut zilele astea. Am simţit că noi, cei care facem revista, şi ei, cei care ne-au lăsat comentarii, sîntem, de fapt, o echipă. De cînd am anunţat că versiunea beta este online, s-a lucrat zi de zi, împreună cu viitori noştri cititori, la îmbunătăţirea site-ului. Nici nu-mi puteam dori o reacţie mai caldă, mai primitoare şi mai binevoitoare.

Cum poate cineva din afara cercului obişnuit de colaboratori să ajungă să publice în Galileo Online?

MH: Aşa cum au făcut-o şi alţii în ăştia 18 ani (aşa, ca să închidem cercul): să-mi trimită ce crede că are de spus şi vom vedea. Adresa de contact este galileo @ millenniumpress.ro. În meniu, la CONTACT, este şi un GHID AL COLABORATORULUI. Le recomand tuturor celor care vor sa-mi trimită un text ca, înainte de a-l trimite, să citească GHIDUL.

Atenţie!
Acesta este un interviu deschis. L-am rugat pe Michael să răspundă la cîteva dintre întrebările care au fost deja adresate de către viitorii cititori ai revistei, din momentul în care am lansat varianta beta a revistei
Galileo Online. Dacă mai aveţi şi altele, vă invităm să ni le trimiteţi pe adresa anunţată mai sus.

29 iunie 2010

Hannu Rajaniemi, The Quantum Thief



Editura britanică Orion a vîndut americanilor de la Tor romanul de debut al finlandezului Hannu Rajaniemi, The Quantum Thief, plus încă două volume. Tor va începe publicarea lor în 2011.

Cele trei volume au fost achiziționate de Orion în 2008 pentru un avans de cinci cifre, pe baza lecturii unui capitol de 24 de pagini. The Quantum Thief va apărea pe piața britanică în luna septembrie 2010.

Hannu Rajaniemi este cunoscut cititorilor români prin povestirea „Deus ex homine“ apărută în antologia The Year’s Best Science Fiction, vol. 2, de Gardner Dozois (Nemira, 2007).

(foto publicată cu permisiunea lui Hannu Rajaniemi)

Michael Haulică

Exploratorii lumii de mîine, 26 iunie 2010



La emisiunea Exploratorii lumii de mîine difuzată sîmbătă, 26 iunie, au fost invitaţi Costi Gurgu şi Michael Haulică.
Emisiunea este realizată de Ștefan Ghidoveanu la Radio România Cultural şi difuzată în a doua şi a patra sîmbătă din lună.
foto: Cristina Ghidoveanu

Viitorul cărţilor, viitorul scriitorilor


Care va fi viitorul cărţilor? Mulţi scriitori se tem că în curînd cărţile electronice vor deveni un înlocuitor cvasi-prezent al literei tipărite, datorită progresului tehnologic şi al schimbării de generaţie care va interveni, vrînd-nevrînd, în populaţia de cititori. Sînt destul de sceptic în această privinţă: la urma urmei, cartea legată, urmaşul codexurilor de odinioară, a supravieţuit elegant ieftinirii tot mai accentuate a tehnicilor de tipărire. Marea majoritate a locuitorilor acestei planete nu sînt şi nu vor deveni niciodată cititori pasionaţi. Însă aceia, mai puţini, care aparţin acestei categorii de împătimiţi, îşi mărturisesc, în majoritatea lor covîrşitoare, preferinţa pentru lectura de pe hîrtie, în detrimental celei de pe ecran.

Să presupunem însă, de dragul dezbaterii, că la un moment dat toată lumea îşi va dori să citească, în exclusivitate, cărţi electronice. Sînt de părere că a cere bani pentru copii ale unor cărţi electronice e o dovadă de lipsă de simţ practic. Biţii au fost şi vor fi întotdeauna uşor de copiat. Va trebui, prin urmare, să găsim un alt pretext pentru a primi bani în schimbul a ceea ce scriem. Nu afirm că e imposibil să cîştigi din vînzarea de cărţi electronice, dar, categoric, nu poţi obliga un cititor să plătească pentru a avea acces la informaţia care poate fi copiată gratuit.

Nu ar fi însă prima oară în istorie cînd industriaşii creaţiei ar trece printr-o astfel de tranziţie brutală. Actorii de vodevil au fost nevoiţi să efectueze tranziţia spre show-urile radiodifuzate. Au pierdut astfel controlul asupra spectatorilor. Da, s-au cîştigat bani şi de pe urma radioului, dar cine-ar fi putut prezice că, pentru ca acest lucru să fie realizabil, avea să fie nevoie de crearea licenţelor de emisie, de inventarea unor noi metode statistice pentru măsurarea audienţei şi de apariţia organismelor care să vegheze, mandatate fiind de stat, la respectarea legalităţii în acest domeniu?

A prezice viitorul industriei cărţii – în condiţiile în care cartea tipărită ar deveni vreodată un anacronism – e la fel de dificil. Nu ştiu cum îşi vor cîştiga traiul scriitorii într-o astfel de lume viitoare, dar ştiu sigur un lucru: nu voi afla niciodată acest lucru dacă voi întoarce spatele internetului. Implicîndu-mă în publicarea în format electronic, urmărind ceea ce fac sute de mii de cititori cu cărţile mele, distribuite gratuit prin intermediul internetului, obţin cele mai valoroase informaţii despre ce va însemna viitorul meu, ca scriitor. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cei care îmi tipăresc cărţile. Oricît de mare ar fi miza anticipării pentru mine, pentru editorii mei ea e şi mai mare. Iată de ce, atunci cînd am propus distribuirea gratuită a cărţilor mele în format electronic, simultan cu apariţia ediţiilor tipărite, editorii mei au fost deîndată de accord.

S-a dovedit o decizie rentabilă. Această „cercetare a pieţii” prin oferirea gratuită a ediţiilor electronice a ajutat la vînzarea ediţiilor tipărite. Mai mult chiar, lărgirea publicului care mă citeşte mi-a lărgit considerabil aria activităţilor, aducîndu-mi cereri de articole bine plătite, un post universitar, mai multe contracte de traducere a cărţilor mele. Entuziasmul fanilor mei nu a ajutat doar la vinderea cărţilor, ci m-a ajutat să-mi vînd abilităţile.

Epoca de aur în care sute de scriitori îşi puteau permite să trăiască exclusiv din drepturile de autor primite pentru ceea ce scriau a apus. Sau, mai exact, n-a existat niciodată. De-a lungul vremii, scriitorii au fost nevoiţi să trăiască de pe urma unei slujbe cotidiene, a unor burse, a muncii de traducător, a unor moşteniri de familie. În ce mă priveşte, internetul mi-a oferit ocazia să cîştig mai bine din activităţile conexe scrisului.

N-a existat nici o altă epocă în istorie în care populaţia acestei planete să citească atît de mult, din cele scrise de atît de mulţi autori. Internetul e paradisul, prezent şi viitor, pentru cei care vor să-şi cîştige existenţa scriind.
Cory Doctorow

O versiune uşor diferită a acestui articol a apărut în ianuarie 2006 în revista Forbes.

Copyright © 2006 by Cory Doctorow, 2006. Toate drepturile rezervate.
Traducerea din limba engleză: Horia Nicola Ursu. Foto: Duncan Davidson.

28 iunie 2010

Haldeman şi proporţia ideală

Joe Haldeman • CAMUFLAJ - mmpb, Nemira, 2006

Joe Haldeman se numără printre autorii ale căror cărţi le citesc întotdeauna cu plăcere. Părerea mea e împărtăşită, se pare, atît de către confraţii săi, cît şi de către marele public, scriitorul american fiind printre puţinii care au reuşit (şi încă în trei rînduri!) „eventul”, dubla Hugo / Nebula, cu Forever War (în 1975-1976), cu nuvela The Hemingway Hoax (în 1990-1991) şi cu Forever Peace (în 1998-1999). E o performanţă care, chiar şi pentru un cititor neavizat, e de-ajuns pentru a incita la lectură.

Haldeman s-a născut în iunie 1943, în Oklahoma City. În 1965 s-a căsătorit cu Mary Gay Potter, iar în 1967 şi-a luat licenţa în astronomie şi, în acelaşi an, a fost recrutat şi a luptat în Vietnam, ca inginer militar. Experienţa războiului avea să îl marcheze profund, influenţîndu-i în bună parte scrierile de mai tîrziu şi inspirîndu-i primul roman, War Year (1972) şi capodopera publicată trei ani mai tîrziu, The Forever War (1975).

În prezent, locuieşte în Gainesville, Massachussets şi predă cursuri de tehnică literară la MIT.
Camouflage (2004) este cel de-al douăzeci şi unulea roman publicat de Haldeman. I-au urmat, în 2005, romanul Old Twentieth, în 2006 culegerea de povestiri War Stories, în 2007 romanul The Accidental Time Machine şi culegerea A Separate War and Other Stories, iar în 2008 şi 2009, primele două volume ale unei noi trilogii, Marsbound şi Starbound.

Camouflage a apărut şi în româneşte, la Nemira, la un an după ce romanul i-a adus autorului american un nou premiu Nebula. Să vedem însă despre ce e vorba în carte...

În anul 2019, în adîncul Pacificului este descoperit întîmplător un artefact de origine necunoscută. Încercările unui grup de oameni de ştiinţă de a-i pătrunde misterul par zadarnice. Aceştia, sub conducerea oceanologului Russell Sutton (printre ale cărui realizări se numără ridicarea la suprafaţă a epavei Titanicului), speră să cîştige deopotrivă faimă şi avere din descoperirea secretelor misterioasei structuri, bănuită aproape unanim a fi de origine extraterestră. Russell şi colegii săi nu bănuiesc însă că artefactul a devenit o ţintă nu doar pentru guvernele marilor puteri, ci şi pentru două entităţi non-umane, nemuritoare, ce-şi pot schimba forma după propria voinţă. Destinul lui Russell se va schimba radical atunci cînd drumul său şi al celor doi alieni (care doar îşi bănuiesc reciproc existenţa şi urmăresc scopuri radical diferite) se va intersecta.


A povesti mai mult, a intra mai mult în detalii, ar însemna să răpesc cititorilor bucuria descoperirii unui roman pasionant, cu structură de thriller. Căci romanul lui Haldeman e o mostră a ceea ce înseamnă arta povestirii. Naraţiunea e simplă, fără artificii inutile, fără risipă de metafore sau cuvinte mari. Stilul e omul, se spune, şi din cîte mi-a fost dat să citesc despre Haldeman, acesta e unul dintre acei „
meat and potatoes people”, cum atît de plastic îi caracterizează americanii pe cei care nu se încurcă în detalii inutile. Un specialist în oceanografie, în computere sau în astronomie ne-ar confirma, probabil, exactitatea datelor ştiinţifice folosite, fără exces. Haldeman ştie să îşi strecoare informaţiile fără a deveni plictisitor prin exces expozitiv.

O lectură plăcută, care nu dă dureri de cap, dar te prinde îndeajuns pentru a lăsa cartea din mînă doar cînd te răpune oboseala. Probabil că, din punct de vedere strict literar, unii dintre contracandidaţii la Premiul Nebula din acest an (şi mă gîndesc acum la Susanna Clarke, Geoff Ryman sau John C. Wright) ar fi meritat mai mult să cîştige. Dar proporţia de îmbinare între literar şi ştiinţific, cea care dă măsura apartenenţei la genul literar pentru care au fost întemeiate Premiile Nebula de către Damon Knight, e cea care determină (în cazul ideal, desigur) cartea care merită cel mai mult să cîştige. Iar în 2006, proporţia ideală a fost atinsă de cartea lui Haldeman.


PS: Un interviu cu Joe Haldeman, o bio-bibliografie detaliată şi povestirea „Mortuare”, recompensată cu World Fantasy Award, pot fi citite în primul număr al revistei Galileo. Pentru a vă abona la Galileo în varianta sa tipărită, urmaţi instrucţiunile de aici.
Horia Nicola Ursu

Premiile Campbell Memorial 2010: nominalizări

Premiile John W. Campbell Memorial sînt decernate anual unui roman science fiction de excepţie, din 1973 încoace, în cadrul Conferinţei Campbell (care se va desfăşura anul acesta la University of Kansas (Lawrence, Kansas, Statele Unite). Ceremonia de anunţare a cîştigătorilor va avea loc în cadrul tradiţionalului banchet care încheie Conferinţa, care se desfăşoară anual din 1979 încoace. Conferinţele Campbell înseamnă an de an un weekend de dezbateri pe o temă generică. Anul acesta, tema este „Theodore Sturgeon şi povestirea science fiction”, iar Conferinţa se va desfăşura între 16 şi 18 iulie.
Premiile sînt rezultatul deliberărilor unui juriu alcătuit din autori profesionişti. Componenţa actuală a juriului este următoarea: Gregory Benford, Paul Di Filippo, Sheila Finch, James Gunn, Elizabeth Anne Hull, Paul Kincaid, Christopher McKitterick, Pamela Sargent şi T.A. Shippey. Lista nominalizărilor, dată publicităţii pe 21 iunie, cuprinde următoarele lucrări (în ordinea alfabetică a autorilor):
  • Margaret Atwood • The Year of the Flood
  • Paolo Bacigalupi • The Windup Girl
  • Iain M. Banks • Transition
  • Cory Doctorow • Makers
  • Nancy Kress • Steal Across the Sky
  • Paul McAuley • Gardens of the Sun
  • China Mieville • The City & the City
  • Adam Roberts • Yellow Blue Tibia
  • Kim Stanley Robinson • Galileo's Dream
  • Robert J. Sawyer • WWW: Wake
  • Bruce Sterling • The Caryatids
  • Robert Charles Wilson • Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America
Anul trecut, Premiul Campbell Memorial a fost împărţit de Cory Doctorow • Little Brother şi Ian R. Macleod • The Song of Time, locul secund fiind ocupat de James Morrow • The Philosopher's Apprentice.
Horia Nicola Ursu

27 iunie 2010

Care este viteza întunericului?

Elizabeth Moon • VITEZA ÎNTUNERICULUI - tpb, Millennium Press, noiembrie 2008

Elizabeth Moon s-a remarcat drept unul dintre autorii de frunte ai editurii Baen Books (specializată, în principal, în space-opera militarist şi fantasy în stilul clasic) şi şi-a cîştigat foarte curînd o reputaţie solidă în rîndul iubitorilor SF-ului de aventuri, publicînd o multitudine de romane de succes, cu specific space opera şi personaje feminine puternice şi independente.

Moon a debutat în 1988 cu trilogia
The Deed of Paksenarrion, care a fost urmată de dipticul-prequel al acesteia, The Legacy of Gird; incursiunea ei în literatura de gen a avut caracteristici similare cu demersul SF ulterior: femei care-şi descoperă propria forţă şi reuşesc să facă faţă unor circumstanţe adverse extraordinare. Seria Familias (1993-1997) cuprinde şapte romane space opera ce beneficiază de toate ingredientele cunoscute, oferind entertainment cît cuprinde. Şi nimic mai mult. În aceeaşi categorie a romanului de aventuri cosmice poate fi inclusă şi colaborarea sa cu Anne McCaffrey la trilogia Planet Pirates (Moon co-semnează primul şi cel de-al treilea roman al seriei, Sassinak şi Generation Warriors; seria mai include o colaborare între Anne McCaffrey şi Jody Lynn Nye).

O nouă serie de space opera,
Vatta’s War, cuprinde romanele Trading in Danger (2004), Marque and Reprisal (2005), Engaging the Enemy (2006), Command Decision (2007) şi Victory Conditions (2008); sînt cărţi uşor de citit, impecabile din punct de vedere al logicii acţiunii (care este în general liniară), pline de scene de luptă: literatură comercială prin excelenţă. Ceva mai elaborate din punct de vedere al intrigii, dar şi al complexităţii personajelor, sînt cîteva din povestirile adunate în culegerile Lunar Activity (1990) şi Phases (1997).

Pînă în 2003, singura ei carte nominalizată la unul din premiile literare consacrate a fost
Remnant Population, care a candidat fără succes pentru Hugo în 1995 (o robinsonadă combinată cu povestea unui contact între civilizaţii, în care am decelat ecouri din Ursula K. Le Guin; cartea avea parte şi de o eroină total atipică: o femeie apropiată de vîrsta a treia). Deşi merita din plin să cîştige, mai ales în faţa unei competitoare ca Lois McMaster Bujold, ale cărei space opera uşurele nici nu meritau atenţia unui cititor avizat, nu s-a întîmplat aşa. Dar, la Premiile Hugo, publicul votează, publicul hotărăşte şi, aşa cum se cuvine, publicul are întotdeauna dreptate.

Iată motivele pentru care publicarea în ianuarie 2003 a romanului Viteza întunericului a fost cu atît mai surprinzătoare pentru cititorii săi fideli, pe de o parte, şi pentru critică, pe de alta. Cronicile au fost unanim elogioase. În Marea Britanie, cartea a fost desemnată pentru o candidatură la cel mai prestigios premiu de gen, Arthur C. Clarke Award, în compania unor romane cu adevărat excelente (premiul fiind adjudecat, în cele din urmă, de The Separation a lui Christopher Priest). În schimb, nimeni n-a fost surprins atunci cînd membrii SFWA i-au decernat, în mai 2004, cea mai importantă distincţie acordată de un juriu de profesionişti, premiul Nebula.

Subiectul romanului nu e, în mod categoric, unul banal. Într-un viitor apropiat, bolile cu substrat genetic vor fi eradicate fie încă din viaţa intrauterină, fie în primii ani de viaţă. Vor rămîne însă condamnaţi să ducă mai departe povara acestor suferinţe membrii generaţiei pierdute care, prea vîrstnici pentru a suferi intervenţiile corectoare, vor fi ajutaţi de societate să parcurgă drumul anevoios spre un simulacru de normalitate, prin intermediul unor programe de reabilitare coerente. Eroul lui Elizabeth Moon aparţine acestei generaţii.

Autist congenital, Lou Arrendale a învăţat să comunice cu semenii săi, să dea mîna cu cei cunoscuţi şi chiar să-i privească în ochi, să utilizeze convenţiile sociale ale conversaţiei (salutul, formulele de politeţe, cuvintele de mulţumire) pentru a satisface „nevoia de normalitate” a acestora. Lou are o slujbă mulţumitoare, laolaltă cu alţi autişti parţial recuperaţi într-o companie farmaceutică, unde îşi îndeplineşte cu destoinicie atribuţiile. Conduce o maşină şi e pasionat de scrimă. Îşi vizitează anual consilierul şi face tot ce-i stă în putinţă pentru a se integra, fără a atrage atenţia asupra handicapului de care suferă.

Dar tihna vieţii sale monotone e, pe neaşteptate, pusă sub semnul întrebării. Progresele medicinei au dus la dezvoltarea unui tratament experimental mulţumită căruia efectele autismului ar putea fi eliminate şi în cazul adulţilor. Dacă ar urma acest tratament, Lou ar fi capabil să gîndească, să acţioneze, să fie la fel ca toţi oamenii. Slujba sa e pusă în pericol de această evoluţie a situaţiei: mai-marii companiei impun angajaţilor autişti să se supună tratamentului de „normalizare”, alternativa fiind pierderea locului de muncă, deoarece compania nu mai este dispusă să suporte costurile facilităţilor – catalogate de-acum drept privilegii – necesare integrării lor.

În aparenţă, e doar o falsă dilemă. Firesc ar fi ca Lou să accepte tratamentul, devenind ceea ce şi-a dorit mereu, un om ca toţi ceilalţi. Dar, devenind normal, va mai fi el oare aceeaşi persoană? Va mai aprecia muzica clasică, va mai discerne în lume nuanţele şi tiparele pe care, i se pare, doar el le poate discerne? Şi, lucrul cel mai important, va reuşi să o cucerească pe Marjorie, iubirea sa nemărturisită? Îi va fi oare acesteia mai uşor să se apropie cu adevărat de un bărbat lipsit de handicapul care îl făcea să fie interesant, ca obiect al compătimirii?

După citirea rîndurilor de mai sus, cititorii vor face, în mod sigur, o paralelă cu povestirea lui Daniel Keyes, Flori pentru Algernon, devenită ulterior un roman (tradus şi în româneşte, la Humanitas) – o capodoperă incontestabilă. Accentele sînt însă diferite şi, comparînd cele două lucrări, pe care am avut şansa să le citesc la un interval de timp relativ scurt, deosebirile sînt evidente (şi nu neapărat în favoarea cărţii lui Keyes). O altă asociere posibilă ar fi cu binecunoscutul film Rain Man, care i-a prilejuit lui Dustin Hoffman un rol de Oscar; nici în acest caz, povestea hollywoodiană, categoric bine gîndită, nu depăşeşte, ca profunzime, cartea aflată în discuţie aici.

Din punct de vedere al construcţiei, romanul nu rezervă cititorilor surprize. Naraţiunea e liniară, abordînd exclusiv punctul de vedere al protagonistului. Se simte din plin, în romanul lui Elizabeth Moon, experienţa directă, mai presus de orice documentare (evidentă şi aceasta): scriitoarea a fost nevoită să facă faţă creşterii unui fiu autist, ajuns acum la vîrsta adolescenţei. Dar, spre deosebire de cartea lui Keyes, Viteza întunericului nu a fost scrisă pentru a stoarce lacrimi şi nici, în mod necesar, pentru a pleda pentru corectitudinea politică de-acum legiferată în Statele Unite. E o interogaţie despre alteritate, despre condiţia celui diferit într-o societate doar aparent „politically correct”, dar mai ales despre definiţia aşa-numitei „normalităţi”. Iar concluziile, pe care fiecare e invitat să le tragă de unul singur, nu sînt întotdeauna cele la care ne-am aştepta.

În calitate de editor al acestui volum, nu pot decît să atrag atenţia asupra traducerii exemplare realizate de Ona Frantz, unul dintre cei mai importanţi traducători activi în domeniul nostru de predilecţie. Volumul poate fi comandat aici.

Horia Nicola Ursu

Delany, Codrescu, Link


National Books Awards se acordă, în diverse forme, din 1950. În prezent există patru categorii – Ficţiune, Nonficţiune, Poezie şi Literatură pentru copii – pentru care se premiază cea mai bună carte americană publicată în anul precedent, şi fiecare categorie are juriul său. Din juriile acestui an fac parte, la categoria Ficţiune, Samuel R. Delany și Andrei Codrescu, iar la categoria Literatură pentru copii, Kelly Link.
Ne-am ajuns! Şi noi, românii, şi noi, sefiştii. Mai bine zis iată un exemplu în care nu funcţionează prejudecata cu privire la autorii de SF. Și nici alte prejudecăţi. Cît despre prezenţa lui Andrei Codrescu... n-avem decît să ne bucurăm că unii dintre ai noştri reuşesc pe unde ajung.
Michael Haulică

Premiile Locus 2010



















Premiile Locus au fost anunţate ieri după-amiază cu ocazia tradiţionalei manifestări Science Fiction Awards Weekend, care se desfăşoară în Seattle între 25-27 iunie. Iată cîştigătorii din acest an:

  • Roman SF: Boneshaker, Cherie Priest (Tor);
  • Roman Fantasy: The City & the City, China Miéville (Del Rey; Macmillan UK) - volumul a apărut şi în româneşte la Tritonic, în urmă cu două săptămîni, în traducerea lui Alex Nechifor;
  • Roman de debut: The Windup Girl, Paolo Bacigalupi (Night Shade);
  • Roman pentru tineret: Leviathan, Scott Westerfeld (Simon Pulse; Simon & Schuster UK) - volumul, în varianta hardcover de la Simon / Schuster, poate fi achiziţionat acum cu o reducere de 53% de la Book Depository, la numai 7 euro şi 7 cenţi; un click pe titlu e suficient pentru a vă duce la pagina de achiziţie;
  • Nuvelă: The Women of Nell Gwynne’s, Kage Baker (Subterranean)
  • Nuveletă: ‘‘By Moonlight’’, Peter S. Beagle (We Never Talk About My Brother)
  • Povestire: ‘‘An Invocation of Incuriosity’’, Neil Gaiman (Songs of the Dying Earth)
  • Antologie: The New Space Opera 2, Gardner Dozois & Jonathan Strahan, eds. (Eos; HarperCollins Australia)
  • Culegere de autor: The Best of Gene Wolfe, Gene Wolfe (Tor)
  • Non-ficţiune: Cheek by Jowl, Ursula K. Le Guin (Aqueduct)
  • Artist: Michael Whelan
  • Editor: Ellen Datlow
  • Revistă: The Magazine of Fantasy & Science Fiction
  • Editură: Tor.
Premiile Locus se decernează anual din 1971 încoace, cîştigătorii fiind selectaţi în urma voturilor exprimate de cititorii revistei Locus. Lista nominalizărilor poate fi văzută aici.

Horia Nicola Ursu

26 iunie 2010

Astăzi se acordă premiile Locus 2010

Pînă la ora la care se vor anunţa cîştigătorii să ne amintim nominalizările:

ROMAN SF

  • The Empress of Mars, de Kage Baker (Subterranean; Tor)
  • Steal Across the Sky, de Nancy Kress (Tor)
  • Boneshaker, de Cherie Priest (Tor)
  • Galileo's Dream, de Kim Stanley Robinson (HarperVoyager; Ballantine Spectra)
  • Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America, de Robert Charles Wilson (Tor)



ROMAN FANTASY

  • The City & The City, de China Miéville (Del Rey; Macmillan UK)
  • Unseen Academicals, de Terry Pratchett (Harper; Doubleday UK)
  • Drood, de Dan Simmons (Little, Brown)
  • Palimpsest, de Catherynne M. Valente (Bantam Spectra)
  • Finch, de Jeff VanderMeer (Underland)



DEBUT ÎN ROMAN

  • The Windup Girl, de Paolo Bacigalupi (Night Shade)
  • The Manual of Detection, de Jedediah Berry (Penguin)
  • Soulless, de Gail Carriger (Orbit US)
  • Lamentation, de Ken Scholes (Tor)
  • Norse Code, de Greg van Eekhout (Ballantine Spectra)



ROMAN PENTRU TINERI

  • The Hotel Under the Sand, de Kage Baker (Tachyon)
  • Going Bovine, de Libba Bray (Delacorte)
  • Catching Fire, de Suzanne Collins (Scholastic; Scholastic UK)
  • Liar, de Justine Larbalestier (Bloomsbury; Allen & Unwin Australia)
  • Leviathan, de Scott Westerfeld (Simon Pulse; Simon & Schuster UK)



NUVELĂ

  • The Women of Nell Gwynne's, de Kage Baker (Subterranean)
  • "Act One", de Nancy Kress (Asimov's 3/09)
  • "Vishnu at the Cat Circus", de Ian McDonald (Cyberabad Days)
  • Shambling Towards Hiroshima, de James Morrow (Tachyon)
  • "Palimpsest", de Charles Stross (Wireless)

NUVELETĂ

  • "By Moonlight", de Peter S. Beagle (We Never Talk About My Brother)
  • "It Takes Two", de Nicola Griffith (Eclipse Three)
  • "First Flight", de Mary Robinette Kowal (Tor.com 8/25/09)
  • "Eros, Philia, Agape", de Rachel Swirsky (Tor.com 3/3/09)
  • "The Island", de Peter Watts (The New Space Opera 2)

POVESTIRE

  • "The Pelican Bar", de Karen Joy Fowler (Eclipse Three)
  • "An Invocation of Incuriosity", de Neil Gaiman (Songs of the Dying Earth)
  • "Spar", de Kij Johnson (Clarkesworld 10/09)
  • "Going Deep", de James Patrick Kelly (Asimov's 6/09)
  • "Useless Things", de Maureen F. McHugh (Eclipse Three)

REVISTĂ

  • Analog
  • Asimov's
  • Clarkesworld
  • F&SF
  • Tor.com

EDITURĂ

  • Baen
  • Night Shade
  • Pyr
  • Subterranean
  • Tor

ANTOLOGIE

  • Lovecraft Unbound, editor Ellen Datlow (Dark Horse)
  • The New Space Opera 2, editori Gardner Dozois & Jonathan Strahan (Eos; HarperCollins Australia)
  • The Year's Best Science Fiction: Twenty-Sixth Annual Collection, editor Gardner Dozois (St. Martin's)
  • Songs of the Dying Earth: Stories in Honor of Jack Vance, editori George R.R. Martin & Gardner Dozois (Subterranean)
  • Eclipse Three, editor Jonathan Strahan (Night Shade)



CULEGERE DE POVESTRI

  • We Never Talk About My Brother, de Peter S. Beagle (Tachyon)
  • Cyberabad Days, de Ian McDonald (Pyr)
  • Wireless, de Charles Stross (Ace, Orbit UK)
  • The Best of Gene Wolfe, de Gene Wolfe (Tor); The Very Best of Gene Wolfe (PS)
  • The Collected Stories of Roger Zelazny: Volumes 1-6, de Roger Zelazny (NESFA)







EDITOR

  • Ellen Datlow
  • Gardner Dozois
  • David G. Hartwell
  • Jonathan Strahan
  • Gordon Van Gelder

ARTIST

  • Stephan Martinière
  • John Picacio
  • Shaun Tan
  • Charles Vess
  • Michael Whelan

NON-FICTION/ CARTE DE ARTĂ

  • Powers: Secret Histories, de John Berlyne (PS)
  • Spectrum 16: The Best in Contemporary Fantastic Art, editori Cathy & Arnie Fenner (Underwood)
  • Cheek by Jowl, de Ursula K. Le Guin (Aqueduct)
  • This is Me, Jack Vance! (Or, More Properly, This is "I"), de Jack Vance (Subterranean)
  • Drawing Down the Moon: The Art of Charles Vess, de Charles Vess (Dark Horse)
Ceremonia de decernare a premiilor va fi transmisă live din Seattle aici, începînd cu ora 0.00 (ora 14 la Seattle).

Michael Haulică